Marinaleda este situat în valea Campina, în mijlocul unor coline cu plantaţii de măslini şi câmpuri de grâu. Primarul, Juan Manuel Sánchez Gordillo, fan al lui Che Guevara, conduce orășelul din 1979. El a transformat un sătuc aflat la limita subzistenţei într-o „utopie comunistă“ sau, aşa cum au numit-o jurnaliştii de la The Guardian, „modelul satului comunist“, care se întreabă dacă acesta este într-adevăr un răspuns la declinul capitalismului modern, scrie Gazeta de Sud.
Aici, nivelul de trai contrastează puternic cu restul regiunii: Andaluzia este una dintre cele mai sărace regiuni din Spania, iar rata şomajului este foarte mare. Anul trecut a avut cea mai mare rată a şomajului din întreaga Uniune Europeană, potrivit Eurostat. Cu toate acestea, în Marinaleda oamenii duc o viaţă prosperă, în special datorită agriculturii cooperativizate, dar şi a chiriilor ieftine. Primarul Gordillo le-a dat oamenilor pământ gratis ca să-şi ridice case, iar primăria îi ajută cu forţă de muncă astfel încât fiecare să aibă o locuinţă. În schimb, familiile plătesc o taxă lunară de 15 euro pentru tot restul vieţii, cu singura condiţie de a nu-şi vinde casa. Cu toate acestea, toţi oamenii au acelaşi salariu fix: 1.200 de euro pe lună.
„Trebuie să ne regândim sistemul de valori, societatea de consum, valoarea pe care o punem pe bani, egoismul şi individualismul“, a declarat primarul localității. „Marinaleda este un exemplu mic, dar vrem ca această experienţă să se extindă peste tot în lume“, a mai spus acesta.