Tinerele din China vor să dovedească, cu ajutorul unei coli de hârtie A4, că talia lor nu este mai mare de 21 de cm, iar pentru asta încearcă să se fotografieze şi să posteze "dovada" pe site-ul de socializare. Zeci de mii de tinere au testat deja noua modă, conform news.com.au.
Şi, spre nemulţumirea unor internauţi, tinerele au început să posteze, pe lângă fotografiile care dovedesc că poartă măsura zero, şi sfaturi pentru pierderea în greutate.
Moda şi-a atras numeroşi critici, care susţin că aceste trenduri nu fac decât să pună presiune pe tinere.