Mii de oameni au venit în ultimele patru zile la centrele de transfuzii din toată ţara pentru a dona sânge. În Bucureşti, peste 500 de persoane au stat la coadă, de trei ori mai mulţi donatori decât într-o zi obişnuită.
"A fost coada pana in piata Victoriei, ceea ce doar la Revoluţie s-a mai întâmplat".
A fost îmbulzeală şi la centrul de transfuzii din Bacău, unde oamenii au aşteptat 4-5 ore pentru a putea dona sânge.
La apelul lansat săptămâna aceasta de Ministerul Sănătăţii, care anunţa că este criză de sânge în majoritatea spitalelor, au răspuns astăzi şi militari şi agenţi ai poliţei locale.
Alţii au fost împinşi să doneze, însă, nu datorită simţului civic, ci din cauza situaţiei financiare.
Donatorii beneficiază de 7 bonuri de masă, 50% gratuitate la transportul public, iar angajaţii cu carte de muncă primesc o zi liberă de la serviciu.
Doina Goşa, manager centrul de Transfuzii şi Hematologie Bucureşti: "Nu avem program de weekend, iar personalul a lucrat foc continuu saptamana aceasta si este foarte obosit. Oamenii, daca ar fi platiţi, eu consider ca ar veni, avand in vedere faptul ca salariile sunt mici".
Astfel, deşi în weekend numărul celor care ar putea să doneze ar fi triplu, centrele de transfuzii vor rămâne închise.