O femeie în vârstă de 76 de ani a căzut de la o înălțime de 3,4 metri.
În urma impactului violent cu betonul, din păcate, aceasta a decedat.
La fața locului au intervenit atât cadrele medicale, cât oamenii legii.
Conform stiridecluj.ro, oamenii legii ai deschis un dosar penal privind ucidere din culpă, însă în acest moment nu există suspiciune de omor. Cel mai probabil, a fost vorba despre o cădere accidentală sau voluntară.