Un adolescent de 16 ani, din municipiul Vulcan, judeţul Hunedoara, a căzut, miercuri, de la etajul opt al unui bloc de locuinţe.
Băiatul a fost preluat urgent şi transportat de către un echipaj medical la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Din păcate, la scurt timp, acesta a decedat. În momentul ajungerii la Compartimentul de Primiri Urgențe Vulcan, pacientul a intrat în stop cardio-respirator.
„Cu toate manevrele de resuscitare efectuate mai bine de 30 de minute de către colegii din UPU, ambulanță și SMURD, pacientul a fost declarat decedat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, medicul Călin Dumitrescu, potrivit stiridinhunedoara.ro.
”La data de 19 iulie 2023, ora 17:21, un minor în vârstă de 16 ani din municipiul Vulcan, în timp ce se afla la etajul 8 al unui bloc situat pe strada Dafinel Duinea din municipiul Vulcan, în condiţii ce vor fi stabilite ulterior, a căzut de la etajul 8 al blocului”, a transmis inițial IPJ Hunedoara.
În continuare, poliţiştii efectuează cercetări cu privire la cauzele producerii acestui eveniment şi luarea măsurilor legale ce se impun, a anunțat IPJ Hunedoara.