Un bărbat în vârstă de 52 ani și-a găsit sfârșitul miercuri seară după ce s-a răsturnat cu tractorul pe un drum forestier din comuna Bicazu Ardelean.
Pompierii voluntari din comună, un echipaj cu ambulanţă, pompierii din cadrul Detaşamentului Piatra-Neamţ şi o ambulanţă SMURD, sosiți la fața locului nu l-au mai putut salva.
„În urma accidentului produs, conducătorul auto a rămas prins sub tractor. Accesul către locul evenimentului a fost greu accesibil din cauza drumului accidentat şi îngust, toate accesoriile necesare intervenţiei fiind transportate cu o maşină de teren. Forţele de intervenţie, cu ajutorul mijloacelor şi procedeelor specifice, au scos victima de sub tractor. Aceasta prezenta semne incompatibile cu viaţa", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, citat de Agerpres.
Poliţiştii au deschis un dosar penal privind infracţiunea de ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili cum s-a produs accidentul.