Întrebat în ce direcție merge, un manifestant a spus: "Sincer să fiu, nu știu! Noi suntem ca oile! Toți crede că ăla din față este mai deștept decât ăsta din urmă".
"Am venit să ne manifestăm contra abuzurilor pe care le face justiția română în România", a spus unul dintre manifestanți.
Întrebat ce este statul paralel, bărbatul a răspuns: "Statul paralel? Păi ce să fie? Mă gândesc că este statul și justiția care este în paralel cu...știți! Adică, avem două puteri, probabil, nu știu cum să mă exprim".
În parcarea de la Romexpo, sute de alți susținători, care au venit cu autocarele din toată țara, cântă imnul României, urmând să se îdrepte cu toții spre Piața Victoriei.
Recuzita de partid cu care participanţii s-au înzestrat pentru miting este direct la adresa "statului paralel", dar şi cu trimitere la şeful statului: Iohannis demisia, Jos statul paralel, Stop abuzurilor din justiţie.