Manifestarea a început la ora 17:00 şi a fost organizată de Grupul pentru Dialog Social.
Susţinătorii lui Andrei Pleşu au protestat faţă de atacurile la adresa scriitorului, lansate într-o emisiune televizată.
Agresiunea mediatică fără precedent, susţin aceştia, constituie un atac la adresa adevăratelor valori ale culturii româneşti.
Printre cei care şi-au arătat solidaritatea cu Andrei Pleşu s-a aflat şi preşedintele Traian Băsescu.
"Sunt alături de Pleşu. Cu certitudine n-o să pot participa la acel miting organizat pentru susţinerea lui Pleşu şi împotriva salariaţilor de la Antena 3 pentru că s-ar politiza mitingul", a spus Traian Băsescu.
Scriitorul a devenit ţinta jurnaliştilor după ce a scris un articol intitulat "Oameni de plastilină" în care îi critica dur.
"Antena 3 e de o „maleabilitate” ameţitoare. Atleţii ei n-au scrupulul consecvenţei, al coerenţei logice, al unor principii cât de cât constrângătoare. Se simt mereu legitimi, au mereu dreptate, chiar dacă retorica şi ţintele lor arată astăzi pe dos decât ieri. (...) Oricum, sunt singurii cetăţeni români care pot bălăcări pe oricine, dar care nu suportă să-i atingi nici cu o floare. Atâta-ţi trebuie! Vei fi "vedeta" de o seară a unui "obiectiv" linşaj", scria Andrei Pleşu, în cotidianul Adevărul.