Miting de amploare duminică seara, în Capitală, în memoria victimelor Revoluției din 1989.
Președintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban și ministrul de Interne, Marcel Vela s-au alăturat celor peste 1.000 de români care au mărșăluit prin centrul Bucureștiului. Cei trei oficiali au mers la troița din Piața Universității, unde au aprins lumânări.
Pe clădirea Ministerului de Interne au fost proiectate numele martirilor, pentru că ”noi sărbătorim libertatea, dar ei comemorează pierderea celor dragi”, scriu organizatorii marșului, referindu-se la familiile celor care și-au pierdut în Revoluție părinții sau copiii, soții sau soțiile, frații sau surorile. Oamenii care au participat la marș au strigat ”Libertate” ,dar și ”Iliescu vinovat pentru sângele vărsat”
Cei care au vrut să fie alături de familiile celor care și-au pierdut părinții, copiii, soțiile, soții, frații și surorile, s-au adunat începând cu ora 16.00 în Piața Victoriei, iar imediat după ora 17.00 au plecat spre Piața Universității, unde au fost întâmpinați de președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban.
Împreună au mers spre Piața Revoluției - Ministerul de Interne, unde au fost citite numele celor peste 1100 de Eroi ai Revoluției din 1989.
În jurul orei 19:00, au fost citite numele eroilor care au murit în 1989.
Redăm mai jos LIVE TEXT marșului Revoluției
UPDATE 19.00. Sunt citite numele eroilor care au murit la Revoluție.
Ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, a fost unul dintre cei care au citit numelor eroilor morți
UPDATE 18:45. Participanții la marș au ajuns la Piața Revoluției. Pe sediul Ministerului de Interne sunt proiectate numele celor care au murit la Revoluție.
UPDATE 18:00. Președinte Klaus Iohannis și premierul Victor Orban participă la marșul de comemorare a Revoluției.
UPDATE 17:50. Sute de persoane au plecat duminică seara, din Piaţa Victoriei, într-un marş de comemorare a Revoluţiei din decembrie 1989, cu traseul Piaţa Universităţii - sediul Ministerului de Interne.
Mai mulţi participanţi au împărţit celor prezenţi în piaţă baloane albe pe care este scris "Libertate" şi scandează "Cinste lor, eroilor!".
În fruntea coloanei se află un banner inscripţionat cu mesaje scandate care amintesc de evenimentele petrecute în urmă cu 30 de ani: "Noi suntem poporul/Jos cu dictatorul!", ”Libertate te iubim. Ori învingem ori murim!", Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă", "Soldaţi, soldaţi/Pe cine apăraţi?", conform Agerpres.
UPDATE 17:10. Câteva sute de oameni s-au adunat deja în Piața Victoriei. Aceștia au baloane pe care este scris cuvântul LIBERTATE, urmând ca acestea să fie eliberate la un moment dat.
De acolo se va pleca în marș spre Piața Universității unde se va ține un moment de reculegere. Apoi în Piața Revoluției se va citi lista celor peste 1.100 de eroi.
Mii de familii și-au pierdut părinții sau copiii pentru ca noi să ne câștigăm libertatea.
Exact în urmă cu 30 de ani, soții Ceaușescu fugeau cu un elicopter din sediul Comitetului Central al Partidului Comunist.