Nu a fost însă un diagnostic cert, medicii s-au bâlbâit pe această temă însă i-au administrat un tratament costisitor pentru care familia băiatului a vândut apartamentul şi a facut credite la bănci, scrie stiridebuzau.ro.
Cu toate eforturile, starea lui Sorin în loc să se amelioreze, s-a agravat iar în două luni a paralizat şi treptat şi-a pierdut puterea, apoi s-a stins încet. Cea mai bună prietenă a lui Sorin Şaguna este contrar aşteptărilor o femeie trecută de prima tinereţe, vecina cu familia actorului, care se consideră o a două mama a tânărului. Silvia Rus, femeia care i-a fost mereu aproape îi recită poeziile din cele trei volume pe care tânărul le-a publicat.
Silvia Rus povesteşte că Sorin a crescut sub ochii ei. A repetat pentru examenul de admitre la UNATC în sufrageria ei şi a găsit în doamna Rus un bun sfetnic dar şi un confident. Tânărul actor, absolvent al liceului de artă Margareta Sterian din Buzău, la clasa de actorie a lui Lucian Ghimişi a ajuns actor aşa cum şi-a dorit după ce l-a avut ca dascăl pe Florin Zamfirescu, actor care i-a fost şi partener de scenă la ultimul rol pe care Sorin l-a interpretat.