Trupul femeii a fost mutilat și înfășurat într-o folie de plastic, potrivit surselor Realitatea PLUS. Criminaliștii au periat întreaga zonă, găsind fragmente umane împrăștiate pe tot câmpul.
Descoperirea macabră, făcută de un tractorist
Trupul neînsuflețit al femeii ar fi fost aruncat pe câmpul din Olteni în urmă cu o lună. Era mutilat și înfășurat într-o folie de plastic. Tractoristul care a făcut descoperirea macabră a găsit, însă, doar fragmente. Polițiștii sosiți la fața locului au găsit ulterior mâinile și piciorul stâng.
Cine este victima - prima ipoteză a anchetatorilor
Polițiștii spun că trupul aparține unei femei de aproximativ 30 de ani, din București, și bănuiesc că este vorba despre o persoană dată dispărută de familie, în luna martie.
Autoritățile așteaptă acum rezultatele testelor ADN pentru a fi siguri.
În acest moment, sunt căutate rudele victimei. Trupul și resturile umane au fost duse la Serviciul Județean de Medicină Legală Dâmbovița.