NASA nu a putut controla evoluţia sistemelor concepute să depună roverul în siguranţă la sol pentru că un semnal radio are nevoie de 11 minute pentru a ajunge de la Pământ la Marte, iar procesul de asolizare se termină după doar 7 minute. Astfel, în momentul în care NASA a primit de la rover semnalul că a intrat în atmosfera lui Marte, a știut că se află în siguranţă, la sol.
În cadrul acestei etape, Perseverance a intrat în atmosfera marţiană cu o viteză de 20.000 km/h, după care a apelat la retromotoare şi la o paraşută pentru a decelera suficient, astfel încât să ajungă la sol în siguranţă.
Perseverance a asolizat într-un crater masiv, denumit Jezero, unde se crede că a existat un lac. Oamenii de ştiinţă susţin că mostrele geologice pe care Perseverance le va aduna din acest crater au cele mai ridicate şanse să păstreze urme ale unei eventuale faune microbiene din trecutul îndepărtat şi umed al lui Marte.
Perseverance este cel mai laborator de astrobiologie trimis către Marte și are o mulțime de instrumente științifice. Este, de asemenea, cel mai greu obiect trimis pe suprafața altei planete.
Misiunea lui Perseverance este programată să dureze cel puţin doi ani. Conform NASA, această misiune, cu un buget de 2,7 miliarde de dolari, va deschide drumul pentru viitoare explorări umane la suprafaţa lui Marte, potrivit Agerpres.
În următoarele zile vor fi testate instrumentele științifice, pentru a se vedea dacă roverul este ”sănătos” și dacă vor putea fi efectuate toate experimentele din misiune, a anunțat NASA.