Patronul de la Ferma Dacilor și apropiații săi susțin că focul nu a izbucnit din cauze tehnice, fără să menționeze cine ar fi avut interes să provoace o asemenea tragedie.
Pe de altă parte Cornel Dinicu, prin intermediul avocatului său, a susținut că studenții care și-au pierdut viața în pensiune au fumat acolo și că NU este exclus ca o țigară uitată aprinsă să fie, de fapt, cauza incendiului devastator în care a murit inclusiv fiul său de 11 ani.
Într-o intervenție la Realitatea Plus, noul avocat al lui Dinicu, Bogdan Aanei, a confirmat noua strategie.
"Vom urmări această pistă si vom aduna toate probele posibile pentru a dovedi acest lucru. Pentru început, voi încerca să studiez dosarul în măsura în care mi se va permite, iar strategia va fi stabilită după, iar detalii nu pot să vă dau acum. Avem 3 martori care au aspecte importante de declarat și care pot susține acesta ipoteză. Nu pot să confirm ipoteza cu țigara uitată", a declarat noul apărător al omului de afaceri, pe care acesta l-ar fi angajati vinerea trecută.
Avocatul din dosarul Mafiei Gunoaielor, specializat în divorțuri, scut pentru interlopii de la Ferma Dacilor! Iancu Toader este apărătorul patronului pensiunii în care au murit 8 oameni