În urma controlului, autoritățile au constatat o serie de neconformități iar rafinăria Petrobrazi, care a făcut ca aerul din zonă să fie greu de respirat, s-a ales cu o amendă în cuantum de 100.000 lei.
„Controlul a fost inițiat ca urmare a numeroaselor sesizări privind disconfortul olfactiv creat în proximitatea rafinăriei precum și a apariției unui trend de depășire ale valorilor limită la indicatorul H2S înregistrat de către echipamentele de monitorizare din Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA),” informează Garda de Mediu Prahova într-o postare pe pagina oficială de Facebook.
Rafinăria din Brazi, campioană la încălcarea normelor. Ce au mai sesizat autoritățile
În cadrul controlului comisarii au constatat nerespectarea unor condiții din actul de reglementare precum și a normelor de monitorizare a surselor de emisie atmosferice, mai informează anunțul Gărzii de Mediu Prahova pe rețeaua de socializare.
„În vederea evitării unor astfel de situații comisarii au impus companiei luarea tuturor măsurilor astfel încât toate operațiunile de pe amplasament să se realizeze fără determinarea unor deteriorări a calității aerului dincolo de limitele amplasamentului,” mai scriu inspectorii de mediu.