Întrebat de jurnalişti despre cum se simte după ce instanţa a admis eliberarea lui condiţionată, Miron Mitrea a răspuns simplu „Ok”.
Însoţit de avocată, fostul ministru al Transporturilor a fost aşteptat de un prieten cu maşina, iar apoi a plecat fără a mai face alte declaraţii.
Decizia de eliberare condiţionată a fost luată joi de magistraţii Tribunalului Constanţa şi este definitivă.
Miron Mitrea a fost încarcerat în Penitenciarul de la Poarta Albă timp de un an şi două luni.
El a mai solicitat de două ori Judecătoriei Medgidia, în 10 februarie şi 29 februarie, eliberarea condiţionată, cererile sale fiind însă respinse de instanţă. Mitrea a contestat hotărârile la Tribunalul Constanţa, dar magistraţii au decis, în data de 17 martie, să le respingă, hotărând ca fostul ministru să rămână în închisoare.
Fostul ministru al Transporturilor a fost condamnat, definitiv, în februarie 2015, la doi ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de luare de mită.
El a fost încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă începând cu data de 13 februarie.
Condamnarea definitivă la doi ani de închisoare a lui Miron Mitrea a fost decisă după doi ani şi trei luni în care dosarul fostului senator s-a aflat pe masa judecătorilor şi după ce rechizitoriul procurorilor a trebuit refăcut.