UPDATE. Fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma a declarat vineri că le-a cerut procurorilor militari audierea foștilor președinți Emil Constantinescu și Traian Băsescu în dosarul "Mineriada".
Miron Cozma a fost audiat vineri, peste cinci ore, la Parchetul General, în dosarul "Mineriada", în care este acuzat de infracțiuni contra umanității.
După audiere, Miron Cozma a afirmat că le-a cerut procurorilor audierea foștilor președinți Emil Constantinescu și Traian Băsescu, în legătură cu implicarea acestora în evenimentele din 13 — 15 iunie 1990.
"Aștept ca Ion Iliescu să plătească pentru toate crimele pe care le-a făcut, în 1989, în 1990, în Piața Universității, în 1991 în Piața Guvernului, împreună cu Petre Roman. Să vă spun o surpriză. Prin intervenția mea, va fi chemat și președintele Emil Constantinescu. S-au acceptat probele mele că, în toată această perioadă, președinți de țară au jurat pe Biblie că vor respecta drepturile fundamentale ale cetățenilor, că vor face o justiție corectă. Emil Constantinescu l-a luat pe Petre Roman și l-a pus președintele Senatului. Păi, în loc să îl ancheteze pentru crime, l-a luat și pus mai mare decât era în 1990. Unele din lucrurile întâmplate pe la Universitate au fost sub directa îndrumare a prorectorului Constantinescu. La fel, încă nu mi s-a confirmat, președintele Traian Băsescu va fi chemat și el, pentru că inginerul Mănucu de la Regionala CFR Craiova a decuplat curentul pe Regionala CFR și minerii nu au mai ajuns pe 13, au ajuns pe 14 în București. Mi s-a spus că, deocamdată, din probele pe care le-am spus eu și pe care le au și dânșii (procurorii — n.r.), va fi citat Emil Constantinescu. Mi-aș dori din suflet ca să fie pedepsiți criminalii. Eu am avut în București trei morți și 11 împușcați", a spus Cozma, la ieșirea din sediul Parchetului General.
Cozma a lansat acuzaţii grave la adresa procurorilor care instrumentează dosarul. "Să vă dau o bombă. Procurorii care anchetează acum îi anchetau pe cei din Piaţa Universităţii, îi arestau chiar, şi acum sunt mari susţinători ai Pieţei Universităţii", a declarat fostul lider al minerilor.
Miron Cozma se declară şocat de faptul că este "victimă la CEDO şi inculpat la Parchetul General".
"Mi-ar fi plăcut să discutăm după ce și iau cunoștință de ceea ce am înțeles că mi se va înmâna în prezența avocatului. Mie nu mi-e teamă de procuratură, mi-e teamă doar de Dumnezeu. De-a lungul vremii, din păcate, în România, (... ) ideea de justiție a fost pur și simplu călcată în picioare de acești executați ai unor ordine politice. Cum e posibil ca procurorii, care anchetează acum, în 1990 îi anchetau pe cei din Piața Universității, prin ordinele unora i-au și arestat pe cei din Piața Universității și acum sunt mari susținători ai Pieței Universității. Aceiași procurori. Cum vă explicați? Domnii procurori, probabil că nu au învățat la școală de faptul că există în România și în Codul penal și alte încadrări în afară de cele pur și simplu pe care ei le-au găsit — complicitate și favorizarea infractorului", le-a spus Cozma jurnaliștilor la sosirea la Parchetul General.
În dosarul "Mineriada" sunt cercetați penal, printre alții, fostul președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreședinte al Frontului Salvării Naționale (FSN), general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, fost adjunct al procurorului general al României și șef al Direcției Procuraturilor Militare.
Procurorii militari susțin că, în perioada 11 — 15 iunie 1990, inculpații au decis, organizat și coordonat "un atac generalizat și sistematic", lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității din București, precum și a populației Capitalei, atac în care au implicat participarea forțelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și a unui număr de peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.