Instanța a decis că Mirel Palada trebuie să îi plătească lui Goțiu 5.000 de euro daune morale.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Dosarul în care Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, este cercetat pentru lovirea senatorului USR Mihai Goțiu, a fost trimis în instanță de procurori în luna mai 2020, la peste doi ani după consumarea episodului.
Incidentul s-a petrecut în septembrie 2017, când Palada l-a agresat fizic pe senatorul USR, Mihai Goţiu, în timpul unei pauze publicitare, în contextul în care ambii participau la o emisiune de dezbateri politice la un post TV, potrivit G4media.ro.