Coliziunea, petrecută în noaptea de sâmbătă spre duminică, nu a avut urmări foarte grave, singura rănită fiind chiar mireasa, în vârstă de 37 de ani.
Nuntaşii au dorit să respecte tradiţia furatului miresei, aşa că trei bărbaţi au luat-o pe femeia care-şi sărbătorea cea mai frumoasă zi din viaţă la un restaurant situat aproape de marginea Galaţiului, au urcat-o într-un taxi şi au plecat spre centrul oraşului.
Când nuntaşii au ajuns la prima intersecţie importantă, „renumită" de altfel pentru numărul mare de accidente produse din cauza vitezei şi a neacordării de prioritate, taxiul a fost lovit de un autoturism care venea de pe un drum fără prioritate.
În urma impactului, singura care a avut de suferit a fost chiar mireasa, aflată pe bancheta din spate a maşinii. Femeia a ajuns la spital cu câteva leziuni la mână.