Potrivit DNA, Sandu ar fi primit peste 700.000 de euro mită în perioada când conducea FRF.
Banii ar fi fost primiți de la două persoane, dintre care una era reprezentantul unei case de avocatură.
În schimbul banilor, Sandu a ajutat casa respectivă de avocatură să obțină contracte cu FRF. Ulterior, de pe urma contractelor respective, societatea a încasat foarte mulți bani.
În primă instanță, Tribunalul Capitalei l-a achitat pe Mircea Sandu și pe soția sa, acuzată de complicitate la luare de mită. Procurorii au contestat însă decizia, iar Curtea de Apel va da verdictul marți.
”La data de 2 octombrie 2009, inculpatul Sandu Mircea, în calitate de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, beneficiind de ajutorul soţiei sale, Sandu Elisabeta, a primit cu titlu de mită suma de 724.000 lei de la două persoane fizice, una fiind reprezentanta unei societăţi de avocatură.
Banii respectivi au fost primiţi de inculpat pentru ca Federaţia Română de Fotbal să încheie cu societatea de avocatură două contracte de asistenţă juridică, aspect materializat prin semnarea celor două documente la data de 20 octombrie 2009. În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului penal asupra unor bunuri imobile ce aparțin celor doi inculpați”, se arăta în motivarea procurorilor DNA.