Mircea Micle, psiholog de fromaţie, a explicat pentru edupedu.ro că ideea de "a-i sancţiona" pe copii în primele clase, lăsându-i repetenţi, nu numai că nu ajută cu nimic la îmbunătăţirea perfomanţei, ci are exact efectul invers.
“Sunt multe studii de psihologie care arată că discriminarea la această vârstă, când creierul este încă în formare, are efecte negative. De aceea, soluția este mai degrabă utilizarea evaluărilor de la clasa a II-a și a IV-a pentru a face pe baza lor planuri personalizate de învățare. În cazul copiilor cu deficite cognitive vor fi planuri remediale, care pot fi efectuate atât în timpul orelor de clasă, cât și în after-school și atunci ai un grad de recuperare mai mare a copiilor.”, a explicat fostul ministru al Educației.
“Din păcate, de cele mai multe ori dânsa [Ecaterina Andronescu – n.red.] nu și-a bazat deciziile pe studii științifice, ci pe păreri proprii. E în același ton și acum. Ar trebui dânsa să urmărească experiențele din sisteme de învățământ performante, Finlanda, Asia, și o să vadă acolo că nu se pune problema. Chiar în Asia de Sud-Est în unele țări s-a renunțat la evaluare în primele clase; nu trebuie să ajungem acolo, nu e încă momentul, pentru că nu avem o cultură a învățării așa cum este acolo”, a mai afirmat Micle.
Fostul ministru, doctor în psihologie, citează şi studii care arată că abia după vârsta de 10 ani teama de repetenție poate deveni un factor care să stimuleze învățarea, dar în primii ani de şcoală repetenția mai degrabă reduce din motivație.
Duminică, invitată la Digi 24, Ecaterina Andronescu s-a plâns că legea interzice ca până în clasa a treia copiii să fie lăsaţi repetenţi. "Cred că trebuie să revenim asupra acestui aspect pentru că, iată, unde suntem. Ajungem la clasa a opta şi constatăm că nu ştiu să scrie bine, să calculeze bine şi că 36% nu sunt în stare să ia 5 la evaluarea de clasa a opta." O zi mai târziu, Andronescu a încercat să explice că nu a fost vorba de o afirmaţie, ci de o întrebare retorică.