Decizia nu este însă definitivă, iar DNA poate face contestație.
Vicepreședintele CJ Satu Mare, Mircea Govor, a fost arestat preventiv, în data de 23 decembrie 2015, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, miercuri, contestația procurorilor DNA împotriva deciziei de a fi plasat în arest la domiciliu, decizia Instanței supreme fiind definitivă.
Mircea Govor este acuzat de DNA de mai multe fapte de șantaj și folosirea influenței de către o persoană care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, scrie Agerpres.
În dosar, este urmărit penal și deputatul Andrei Dolineaschi, pentru complicitate la folosirea influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Potrivit DNA, în perioada august-octombrie 2013, Mircea Govor, în calitate de președinte al organizației județene a PSD și vicepreședinte CJ Satu Mare, folosindu-se de influența și autoritatea sa, a făcut demersuri, prin intermediul lui Dolineaschi, pe lângă persoane din conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru a obține numirea, detașarea, împuternicirea sau menținerea în funcții de conducere sau de execuție în cadrul nou înființatei Administrații Județene a Finanțelor Publice Satu Mare (AJFP), a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid, pe alte criterii decât cele profesionale.
"Procedând în acest fel, pe lângă faptul că a rezultat un folos necuvenit pentru persoanele respective, Govor a urmărit să obțină/mențină protecția societăților comerciale controlate de el și familia sa din partea organelor fiscale din județul Satu Mare și obținerea unor beneficii personale sau pentru filiala partidului pe care-l conducea la nivel local (bani)", susțin procurorii.
În perioada septembrie 2013 — martie 2014, el a procedat în aceeași manieră și în favoarea unui apropiat, în sensul că a depus diligențe pe lângă aceleași persoane din conducerea ANAF ca acesta să promoveze examenul pentru obținerea unui post în cadrul Direcției Regionale Antifraudă Oradea (instituție nou înființată), fie să obțină o funcție de conducere în AJFP Satu Mare, fără ca acest lucru să se materializeze ulterior.