Întrebat de ce o bună parte a românilor s-a entuziasmat la discursul lui Joe Biden, Mircea Diaconu a răspuns: „s-au obișnuit cu un președinte prompter și când au văzut unul prompt...”
„Președintele nostru e proptit în prompter. Nu iese din prompter”, a punctat actorul.
„România nu este prezentă deloc în politica externă cu o aștezare mai bună pentru sine. Tremură pe loc. Poziționare ar trebui să câștige România. Să își stablizeze locul”, a spus Mircea Diaconu.
Președintele american Joe Biden a ținut sâmbătă seara, la Varșovia, probabil cel mai important discurs al mandatului său de până acum, în care a reafirmat unitatea NATO în fața agresiunii ruse din Ucraina și, invocând căderea Cortinei de Fier, a spus că acesta este testul generației actuale pentru a apăra democrația „sugrumată” acum de Rusia.
El a transmis un mesaj de solidaritate către Ucraina, dar a avertizat că lupta va fi de durată. L-a numit pe Vladimir Putin un dictator care vrea să aducă „decenii de război”, dar care nu are șanse să se mențină la putere și să înăbușe dorința de libertate. Mulți români au apreciat public discursul președintelui american.