Primul motiv reținut de prima instanță în motivarea de la fond a fost „prestația” lui Badea din emisiunea „Sinteza zilei” din 6 martie 2013, în care realizatorul de la „În gura presei” l-a parodiat pe Turcescu, apărând îmbrăcat în costum militar și prezentându-se drept „colonelul Turcelu”. Instanța a reținut că Badea a dovedit rea credință și intenția directă de a-i prejudicia imaginea lui Turcescu, atâta vreme cât acesta făcuse public faptul că Ministerul Apărării îi retrăsese la cerere gradul acordat, scrie reportervirtual.ro.
De asemenea, judecătorul cauzei a reținut și folosirea de către Badea a unor cuvinte precum „propagandist abject”, „hidos”, „oribil”, „putred” și „viermănos”, prin care, se spune în motivare, a fost creată „o atmosferă de intimidare, ostilă, umilitoare și ofensatoare îndreptate împotriva unor persoane pe criteriul convingerilor politice sugerate de pârât”.
Sentința pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 prevedea ca Badea să-i plătească lui Turcescu despăgubiri de un leu (atât a solicitat realizatorul de la B1 TV), dar și achitarea cheltuielilor de judecată, în valoare de 6008 lei. De asemenea, Badea a fost obligat să publice sentința, pe cheltuială proprie, în trei ziare de primă importanță.
procesDecizia a fost atacată cu apel, apel pe care Mircea Badea l-a pierdut ieri, conform deciziei TMB.
Instanța a respins apelul ca „nefondat” și a luat act „că intimatul-reclamant nu solicită cheltuieli de judecată”. Decizia este definitivă.