La câteva luni după intervenția în urmă căreia a rămas fără un rinichi, Mirabela Dauer a mărturisit că putea să fie moartă. Ea a recunoscut că Dumnezeu a vrut că ea să mai trăiască și i-a dat semne.
“Eu îmi fac analizele de două ori pe an și în noiembrie anul trecut mi le-am repetat. Au ieșit bine și apoi am plecat într-un turneu în Israel. Când m-am întors de acolo, deși mă simțeam bine, am vrut să-mi fac din nou analizele. Doctorul la care merg eu , nu a înțeles nimic. Nici Bebe (impresarul Bebe Mihu, soțul Mariei Dragomiroiu), cu care trebuia să plec într-un alt turneu în America. Repet, eram bine, nu mă durea nimic, însă am simțit că trebuie să-mi fac analizele. Doctorul meu mi-a spus că dacă tot am hotărât asta, să-mi facă și un CT, pentru că nu-mi mai făcusem de un an și jumătate. Atunci s-a văzut ce era de vazut”, a povestit recent Mirabela Dauer, mărturisind că ea crede că Dumnezeu i-a dat semne.
“Dumnezeu a vrut să mai trăiesc. Nu știu ce se întâmplă cu mine dacă plecam în America. Bebe până în ultima clipă nu a crezut că eu chiar sunt decisă să nu plec”, a spus artistă, cu lacrimi în ochi, potrivit wowiz.ro.