Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat, marţi, că sistemul informatic a fost repus în funcţiune, iar serviciile medicale vor fi semnate cu cardul de sănătate.
”Începând cu data de 6 august 2019, a fost reluată funcţionarea Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS). Astfel, conform reglementărilor legale, furnizorii de servicii medicale vor raporta online, în termen de 3 zile lucrătoare de la prestarea serviciului. Serviciile medicale vor fi semnate cu cardul, renunţându-se astfel la dispoziţiile speciale utilizate pe perioada în care PIAS a fost indisponibilă online”, a transmis, marţi, CNAS.
Sursa citată a precizat că mare parte din probleme au fost remediate în 1 august, ulterior s-a intervenit punctual acolo unde au fost depistate probleme care au cauzat imposibilitatea raportărilor zilnice sau lunare.
”Menţionăm că, până la finalizarea unor contracte care să asigure mentenanţa pentru toate componentele PIAS, echipa mixtă de specialişti va continua operaţiunile de monitorizare şi consolidare ale PIAS”, a mai transmis CNAS.
Procedurile de achiziţie a serviciilor de mentenanţă au fost elaborate şi urmează să fie demarate în cel mai scurt timp.
„Mulţumesc echipei de specialişti care a lucrat, zi şi noapte, timp de aproape două săptămâni, pentru a depista şi remedia problemele sistemului informatic. Această situaţie nu trebuie să se mai repete, trebuie să existe servicii de mentenanţă care să asigure buna funcţionare a tuturor componentelor sistemului şi orice problem identificată să fie rezolvată punctual, la timp, astfel încât să nu mai provoace blocaje. Îmi cer scuze pacienţilor şi furnizorilor pentru problemele cauzate de disfuncţionalităţile din sistem, mai bine de o lună. Am demarat întâlniri cu reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale din domeniul sănătaţii, pentru a identifica împreună soluţii care să ducă la debirocratizarea activităţii medicilor şi, implicit, la creşterea calităţii actului medical. Trebuie să facem în aşa fel încât, în timpul unei consultaţii, medicul să acorde mai mult timp pacientului şi mai puţin pentru treburile birocratice”, a declarat Vasile Ciurchea, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Sistemul informatic al cardului de sănătate a fost blocat de la începutul lunii iulie, dar CNAS preciza că starea de indisponibilitate nu înseamnă că sistemul informatic al cardului de sănătate nu a funcţionat în această perioadă, ci că nu a făcut-o conform "standardelor tehnice referitoare la timpul de răspuns".