La data de 16.12.2021, în jurul orei 01.00, prin folosirea de substanţe inflamabile şi focul aprins de la chibrituri, a cauzat un incendiu ce a provocat distrugerea unui număr de 30 autoturisme parcate la subsolul şi în proximitatea blocului de locuinţe situat în municipiul Constanţa, precum şi distrugerea şi degradarea întregului imobil, fiind afectate 35 apartamente.
Amintim că, în urma cercetărilor desfășurate de polițiști, în cazul incendiului de la blocul din cartierul „Kilometrul 4-5”, au fost identificați și conduși la sediul Poliției pentru audieri doi minori, de 13 și 15 ani.
Minorul de 15 ani a fost reținut pe bază de ordonanță pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere prin incendiere și vătămare corporală din culpă.
La audieri cei doi au mărturisit fapta, dar au spus că totul a fost doar o joacă. De peste cinci ore, specialiştii fac expertiza pentru a strânge probe şi a le trimite la laborator la Petroşani. La final, raportul de la Petroşani va ajunge la procurori pentru a dispune măsurile care se impun în acest caz.
Oamenii din acel bloc afectat de incendiu au de gând acum să repare ce a rămas din locuinţe, apoi să-şi vândă casele pentru a nu mai locui acolo.
Camerele de supraveghere i-au surprins pe cei doi puști când intrau în parcarea blocului cu doar câteva secunde înainte de incendiul devastator. În scurt timp, cei doi au fost văzuți în timp ce fugeau din parcarea subterană a blocului și s-au făcut nevăzuți.
Potrivit anchetatorilor, cei doi copii ar fi provocat incendiul în joacă cu materiale combustibile și au fugit imediat ce și-au dat seama ce au făcut.