Cel puțin asta au reclamat la poliție reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului! Deși plângerea a fost depusă acum două zile, bărbatul nu a fost nici până acum audiat.
Cristian Şuţă, purtător de cuvânt al Poliţiei Giurgiu a declarat la REALITATEA TV că a fost depusă o plângere cu privire la o presupusă agresiune sexuală comisă de un angajat al instituţiei.
"Ca urmare a sesizării, s-a întocmit un dosar penal, persoana a fost identificată. Se efectuează cercetări sub aspectul comiterii de agresiune sexuală. Până în prezent persoana identificată nu a putut fi audiată pentru că este internată. Am colaborat cu specialiştii Direcţiei", a declarat la REALITATEA TV, Cristian Şuţă.