"Polițiști care au legături cu rețele infracționale vor fi avuți în vedere în perioada următoare și vor fi aduși la audieri de polițiștii corecți, care își fac cinstit datoria. Veți afla chiar astăzi audieri și în alte județe. Se vor continua cu alte acțiuni de curățenie. Mă referea la curatenia juridică, termenul curatenie mi se pare cam dur", a declarat Marcel Vela joi dimineață fiind întrebat despre cazul de la Caraș-Severin.
Şeful Serviciului Arme şi Muniţii din IPJ Caraş-Severin și alte patru persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, în dosarul obținerii ilegale de permise de portarmă.
Ministrul Afacerilor Interne a mai spu că prefectul de Caraş-Severin, Matei Lupu, care şi-a dat demisia din funcţie, urma să fie schimbat în şedinţa de Guvern de vineri.
"Prefectul de Caraş-Severin era pe lista de a fi schimbat mâine în şedinţa de Guvern", a declarat Marcel Vela, la sediul MAI.
Prefectul județului Caraș-Severin, urmărit penal de DIICOT, a fost pus sub control judiciar, Matei Lupu este acuzat de abuz în serviciu. Prefectul este suspectat că le-ar fi cerut unor lucrători din IPJ să îi protejeze apropiații. Acesta nu a putut fi contactat pentru a-și exprima punctul de vedere. În dosar este vizat și un fost primar al orașului Bocșa.
Rețineri la nivel înalt în dosarul obținerii ilegale de permise pentru arme
Şeful Serviciului Arme şi Muniţii din cadrul IPJ Caraş-Severin, Radu Ştefan, a fost reţinut pentru 24 de ore, iar prefectul de Caraş-Severin, Matei Lupu, este suspectat de abuz în serviciu, după ce ar fi intervenit în favoarea unor persoane care voiau să obţină arme, dar nu participau la cursuri, potrivit avocatului lui Radu Ştefan.