„În acest draft se spune că, în intervalul 2014-2020, ne vom apropia de încă 600 de km de autostradă, ne-ar trebui 2.500 de km de drumuri expres şi în jur de 3000 de drumuri transregionale modernizate şi 140 km de şosele de ocolire şi o parte de drumuri europene de ieşire în punctele de frontieră. Vom vedea, după ce avem acest document, se supune dezbaterii publice, s-ar putea să se modifice dacă se justifică, va fi aprobat în Guvern ca document operaţional şi se va transforma în Programul operaţional al Guvernului României vizând dezvoltarea sistemului rutier, naval, feroviar, aerian", a spus Rus întrebat de Master Planul pe transporturi, scrie Mediafax.ro.
Ioan Rus a făcut aceste precizări după audierea sa de către membrii Comisiei de transporturi a Camerei Deputaţilor.
Întrebat dacă a schimbat Master Planul pe transporturi elaborat în timpul ministeriatulului lui Dan Şova, Ioan Rus a răspuns că decizia privind construirea unei autostrăzi sau a altui drum se ia pe criterii ştiinţifice şi în niciun caz pe criterii politice.
„Master Planul este un document pe care nu-l face Ministerul Transporturilor, este contractat de mai mulţi ani către o firmă specializată care se ocupă de aşa ceva şi el este fundamentat pe chestiuni legate de traficul zilnic într-o anumită zonă, de nevoia de conectivitate între două zone de dezvoltare, de timpii de întârziere, adică în cât timp poţi să ajungi din punctul A în punctul B faţă de aceaşi distanţă în UE. Pe acest lucru s-a fundamentat un Master Plan care este avizat de principiu de către UE şi urmează în zilele următoare să avem acordul final al Comisiei pe acest document, după care el va fi supus dezbaterii publice. Între ceea ce s-a gândit Ministerul Transporturilor de-a lungul anilor, în ultimii 10 ani, cum să arate sistemul rutier, feroviar, aerian, naval românesc şi ceea ce este în Master Plan diferenţele sunt mici, chiar nesemnificative", a spus Rus.