Jurnalistul Moise Guran critică în termeni duri uşurinţa cu care ministrul Eugen Teodorovici tratează modificări fiscale cu impact major şi, concomitent, consideră salariul de ministru ca fiind ruşinos de mic.
"Ca un băiat care n-a lucrat toată viaţa lui decât la privat pentru un băiat care n-a lucrat decât la stat toată viaţa lui, aşa cum este acest Ministru de Finanţe, mi-aş permite să-i dau un sfat – şi dacă meriţi o majorare de salariu, în privat nu ai avea în viaţa vieţii tale curajul să o ceri după ce ai făcut o dandana care le-a făcut cioburi creierii tuturor doamnelor de la toate buticurile din colţ", scrie Guran pe blogul biziday.ro.
După ce a creat în piaţă coşmaruri cu bacşişul, caietul de bani personali, casa de marcat, acum şeful Finanţelor vine relaxat şi spune "la loc comanda" unor legi care i-au bulversat pe români, de la patroni până la vânzătorii de butic.
"Nu ştiam la ora respectivă nici eu, nici doamna de la butic, că Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, apăruse deja la televizor, proclamând faptul că nu se mai impozitează bacşişul. Nu tu ordonanţă, nu tu ceva concret, nu tu nişte explicaţii cât de cât decente de tipul “bine, bine, nu se mai impozitează, dar asta înseamnă că nici nu se mai colectează”? Înseamnă că toate cozile la caietul de bani personali au fost degeaba? Toate modificările la casele fiscale, toate astea primesc la loc comanda? Sau alea rămân în vigoare dar, odată colectat, afurisitul de bacşiş nu va mai fi impozitat?
Moise Guran acuză lipsa de responsabilitate a ministrului "dandy" din cabinetul Victor Ponta care face cu uşurinţă declaraţii TV pe subiecte de maximă importanţă, fără să ia în calcul efectul de bulversare pe care vorbele aruncate îl creează în rândul contribuabililor. "Bineînţeles că ministrul habar nu are câtă derută poate produce o vorbă aruncată la un post de televiziune", mai scrie realizatorul TV.
Ponta recunoaşte că impozitarea bacşişului a fost o greşeală. Cine plăteşte factura?
Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a declarat, luni, în plenul Camerei, la "ora ministrului", că impozitarea bacşişului şi a fost "o experienţă, nu un eşec" şi a renunţat la ea, iar deputatul PNL Andreea Paul a cerut demisia ministrul şi restituirea integrală a sumelor încasate.
"Impozitarea bacşişului a fost o măsură convenită cu piaţa, iar reunţarea la impozitarea bacşişului a fost, de asemenea, o decizie luată de comun acord. A fost o experienţă şi nu un eşec, pentru că ar trebui să nu uităm că aceasta înseamnă democraţie, dialog şi nu consultare şi nu măsuri arbitrare. Evident opoziţia a ştiut să înlocuiască aceste soluţii cu speculaţii şi cu atacuri politice", a adăugat Teodorovici.
Prima grijă a lui Eugen Teodorovici: salariul de ministru. "E rușinos!"
Salariul unui ministru, de circa 5.300 de lei, este ruşinos, fiind nevoie de "reaşezarea" salariilor în administraţie, domeniu care trebuie să fie bine remunerat, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.
"Este un subiect (salariul unui ministru, n.r.) pe care noi nu-l discutăm cu omologii noştri, pentru că nimeni nu te crede. Nu aş putea să spun cât anume ar trebui să câştige, dar toate aceste salarizări trebuie reaşezate: de la preşedintele statului până la funcţionarul pe studii medii dintr-o primărie de comună. Trebuie toate reaşezate. Eu îmi aduc aminte din anii de administraţie petrecuţi, unde salarizarea era altfel aşezată: mai comprimată, fără foarte multe trepte de salarizare, mult mai uşor de aplicat şi era cât de cât, să spunem, decentă. Până la un punct, după care s-a pierdut tot. Fără o administraţie puternică nu ai cum să speri, decât accidental, că se pot face lucrurile bine", a spus el, la Digi24.
Teodorovici a adăugat că este este nevoie de salarizare, pregătire, stabilitate, încredere, cunoaşterea legii, dar şi de o legislaţie mai simplă.
Ministrul Finanțelor Publice a anunțat, vineri, că a reluat discuțiile cu mediul de afaceri privind impozitul forfetar și că intenționează să îl introducă în Codul fiscal, pentru a intra în vigoare la 1 ianuarie 2016.