''Cinci Direcții de Sănătate Publică nu au reușit să își îndeplinească misiunea legală. În cazurile semnalate, rata de vaccinare la nivel județean este sub 50%, un nivel extrem de redus comparativ cu obiectivul asumat. Prin urmare, neîndeplinirea misiunii legale privind realizarea programului național de vaccinare a pus în mișcare o serie de acțiuni și sancțiuni menite să îmbunătățească performanța acestor organisme locale'', precizează MS.
Potrivit sursei citate, ministrul Sănătății, Florian Bodog, a propus schimbarea din funcție a directorilor executivi și a celor care ocupă funcția de directori executivi adjuncți ai Direcțiilor de Sănătate Publică din următoarele județe: Caraș-Severin, Hunedoara, Neamț, Prahova și Ilfov. În cazul celorlalți directori de Direcții de Sănătate Publică din țară, s-a decis transmiterea unui avertisment scris.
Propunerea de schimbare a reprezentanților DSP-urilor a fost prezentată premierului Mihai Tudose.
"În urma analizei riguroase a raportărilor din teritoriu și a evaluării de performanță în cazul Direcțiilor de Sănătate Publică privind implementarea campaniei națională de vaccinare, ministrul Sănătății, domnul Florian Bodog, a luat decizia de a schimba conducerea executivă a unora dintre aceste instituții. Propunerea de schimbare a reprezentanților DSP a fost prezentată premierului Mihai Tudose, în scopul eficientizării activității instituțiilor de sănătate publică la nivel local", arată MS într-un comunicat transmis AGERPRES.
Ministerul precizează că Direcțiile de Sănătate Publică reprezintă actori importanți în strategia națională de creștere a ratei de vaccinare împotriva rujeolei și a altor boli contagioase.
"Vaccinarea împotriva bolilor contagioase și periculoase, ca rujeola, este o prioritate națională. Vaccinul ROR reprezintă o soluție sigură, disponibilă și eficientă pentru a proteja viața și sănătatea copiilor", se mai arată în comunicatul de presă.
Totodată, Ministerul Sănătății precizează că folosește toate pârghiile de acțiune și toate instrumentele pe care le are la dispoziție pentru a imuniza cât mai mulți copii.
"Însă, pentru a avea succes deplin, este important ca această campanie de vaccinare să fie sprijinită de către părinți și de către toate instituțiile implicate în asigurarea serviciilor de sănătate publică. Ministerul Sănătății va continua campania de vaccinare împotriva rujeolei până când fiecare părinte va fi corect informat cu privire la necesitatea vaccinării împotriva bolilor contagioase", menționează reprezentanții MS.
Ministerul Sănătății a publicat miercuri și nota de informare pe care ministrul Florian Bodog i-a prezentat-o premierului Mihai Tudose privind programul național de vaccinare.
Astfel, potrivit raportului, conform datelor CNSCBT, de la debutul epidemiei de rujeolă (februarie 2016) numărul total de cazuri confirmate în România, raportate până la data de 21 iulie 2017, este de 8.246, din care 32 de decese.
Cele 32 de decese au fost înregistrate: opt — în județul Timiș, șase — în Arad, șapte — în Dolj, trei — în Caraș Severin, câte unul — în Bihor, Cluj, Călărași, Satu Mare, Vaslui, Galați, Mureș și București. S-au înregistrat cazuri de rujeolă în 41 de județe.
Ministerul Sănătății mai precizează că, în anul 2016, au fost confirmate 1.969 de cazuri de rujeolă, din care 9 decese (5 în județul Arad, 2 în Timiș, unul în Dolj și unul în București), restul cazurilor și deceselor înregistrându-se în anul 2017.
Rujeola a afectat marea majoritate a județelor țării, mai ales cele din vest, Caraș-Severin, Timiș și Arad, unde acoperirea vaccinală a fost printre cele mai reduse din România (puțin peste 50% dintre copiii eligibili au fost vaccinați cu două doze de vaccin ROR).
De asemenea, în raport se arată că mortalitatea înregistrată este de 4 la 1.000 de cazuri, mult peste cea cunoscută în literatura de specialitate (1-2 la 1.000).
Ministerul informează că s-a ajuns în această situație din cauza scăderii continue a acoperirii vaccinale în ultimii 10 ani. Declinul a fost accentuat în ultimii doi ani din cauza neprezentării părinților la medicul de familie, refuzului vaccinării și lipsei periodice a vaccinului.