”Contractul de management va fi schimbat într-un mod semnificativ, indicatorii de performanță vor fi reformați, ca să zic așa. Măsurarea performanței unui manager va depinde, printre altele, de două elemente esențiale, și anume: satisfacția pacientului și siguranța pacientului. Siguranța pacientului cuprinde toate acele lucruri privind infecțiile nosocomiale, păstrarea unei infrastructuri adecvate în spital, a unei structuri de personal adecvate”, a declarat Voiculescu, citat de agerpres.ro.
Ministrul a susținut că managerii de spitale nu au raportat până acum toate cazurile de infecții nosocomiale pentru că prin actuala formă a contractului de management ei ar fi fost sancționați dacă admiteau că acestea există. În context, Voiculescu a subliniat că interesul Ministerului Sănătății este ca managerii să ia măsurile concrete necesare pentru scăderea numărului de astfel de cazuri, arătând că există mecanisme concrete de control în acest sens.
În opinia sa, managerul unui spital trebuie să se ocupe de agenda administrativă și financiară a unității medicale, în paralel cu responsabilitatea pentru ca personalul medical să servească pacienții.
”Eu unul nu văd logica și cred că managerul trebuie să fie întâi, manager. Managerul trebuie să se ocupe, în primul rând, de agenda administrativă, de agenda financiară. De asemenea, managerul trebuie să fie responsabil pentru a crea cadrul ca personalul medical de acolo să servească pacientul. Acesta este doar un exemplu despre modul în care fost gândit sistemul, într-un mod greșit”, a precizat Voiculescu.