”Asta înseamnă că ceea ce se rostogoleşte acum este fals, aceea este cheltuiala cu pensiile recalculate din septembrie până în decembrie”, a spus ministrul, precizând că faţă de majorarea cu 13,8 %, care oricum era prevăzută şi pe actuala formulă a legii, impactul suplimentar este de 10 miliarde.
Ministrul Muncii a spus la Guvern că ”ceea ce circulă nu are nicio legătură cu realitatea”.
”Luni am fost în comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor, puteţi să luaţi înregistrarea, şi în comisia pentru muncă, pe datele pe care noi le aveam, am explicat care este cheltuiala cu pensiile, din septembrie până în decembrie, absolut corect, aproximativ 55 de miliarde lei noi”, a spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.
”Asta înseamnă că ceea ce se rostogoleşte acum este fals, aceea este cheltuiala cu pensiile recalculate din septembrie până în decembrie”, a precizat ministrul Muncii.
Ea a precizat că ministerul va da toate cifrele, pentru impactul bugetar.
”Vă dau fişa financiară a proiectului, astfel încât dumneavoastră să vedeţi exact care este impactul. Faţă de majorarea cu 13,8 %, care majorare oricum era prevăzută şi pe actuala formulă a legii, impactul suplimentar este de 10 miliarde”, a spus ministrul Muncii.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, că este nevoie de o clarificare pe legea pensiilor, după ce aseară au apărut informaţii în spaţiul public de la doamna ministru Bucura că impactul ar fi de 55,6 miliarde de lei iar din calculele de la Ministerul de Finanţe suma este diferită.
El a precizat că este un impact mare pe care trebuie să şi-l asume cu date concrete şi să existe sustenabilitate pentru această decizie. La cifrele anunţate aseară de 55,6 miliarde impactul este de aproximativ 3 % din PIB ceea ce este enorm de mult şi trebuie să identificăm sursele de finanţare, a mai spus liderul PNL.