Conform unui comunicat, ministrul Muncii s-a întâlnit, marţi, cu reprezentanţii Asociaţiei pentru Teatru, Film, Muzică şi Dans - MUZE, pentru a discuta despre procedura de acordare a indemnizaţiei de şomaj în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2021 în ceea ce priveşte contractele pe drepturi de autor.
"Guvernul a reintrodus ca formă de sprijin acordarea indemnizaţiei de şomaj, de 75% din salariul mediu brut, pentru angajaţii şi persoanele care realizează venituri din drepturi de autor şi conexe şi care sunt afectaţi de restricţiile impuse de pandemie.
O organizaţie neguvernamentală care reprezintă artiştii ne-a atras atenţia că în cazul contractelor pe drepturi de autor există situaţii foarte diferite, specifice activităţii artiştilor, şi pentru că nu sunt toate prevăzute în formularul de cerere, există riscul ca anumite persoane să nu primească indemnizaţia de şomaj. Pentru a evita astfel de situaţii, prin Ordin de ministru vom face clarificările necesare în cel mai scurt timp", a declarat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.
Potrivit sursei citate, în modelul actual de cerere pentru acordarea indemnizaţiei, referirea la valabilitatea contractului pe drepturi de autor nu acoperă toate situaţiile existente în practică, iar procedura de acordare a indemnizaţiei de şomaj va fi adaptată pentru a le acoperi pe toate.