”La ora actuală există o criză foarte mare de forță de muncă în piață și noi am pregătit un proiect de lege, inclusiv cu normele de aplicare în acest sens. De mâine dacă vreți, orice angajator poate să meargă la AJOFM, la oficiile pentru plasarea forței de muncă din județe, și să ceară de acolo șomeri pe care să-i angajeze, chiar necalificați fiind, și primește pentru ei salariul minim pe economie din partea statului, cu finanțare europeană. Avem aproape jumătate de miliard euro sau lei din fonduri europene pentru a plăti aceste salarii, pentru a forma forța de muncă, pentru că noi avem o problemă în România, din acest punct de vedere", a declarat Olguța Vasilescu, citată de agerpres.ro.
Aceasta a dat exemplul unei fabrici de automobile, care în cazul în care are nevoie de strungari poate angaja șomeri pe care îi formează la locul de muncă, iar statul oferă angajatorului 250 de euro pentru fiecare angajat, cu condiția ca acesta să elibereze după perioada de formare un certificat de calificare în meseria respectivă.
Ministrul a mai precizat că, până în prezent, au fost foarte multe întâlniri cu mediul de afaceri pe acest subiect și nu înțelege de ce mediul privat nu vrea să acceseze acești bani.