Medicii cer din nou creșteri salariale, bani pe care la această oră autoritățile nu îi au. Dacă până acum cadrele medicale făceau câte 16 gărzi pe lună, de la 1 august au posibilitatea să încheie contracte individuale de muncă în care urmează să fie trecute gărzile pe care le fac, numai că această soluție nu este pe placul a 30% din ei.
Aproximativ 4.000 de medici susțin că nu acceptă să semneze aceste contracte dacă autoritățile nu găsesc bani pentru sporuri de noapte, pentru sporuri pentru gărzile făcute în timpul săptămânii, care pot ajunge la 75%, sau pentru cele de la finalul săptămânii, de până la 100%.
Dacă nu vor cădea de acord, sindicaliștii amenință că activitatea va fi blocată în sistemul sanitar de la 1 august.
”Negocierile au durat patru ore, s-au discutat multe. Un lucru pozitiv este că gărzile se vor lua în calcul la pensie și în specialitate. Medicul poate să refuze să lucreze gărzile. Nu ne-am întâlnit în ceea ce privește problema plății. Vom primi niște documente. Au o ofertă care pe noi nu ne-a satisfăcut, dar există disponibilitate la dialog. Există gărzile obligatorii care mai permit un câștig de timp.
Termenul folosit de ei a fost 'constrângeri financiare'. A fost o discuție în care s-a argumentat frumos, dar asta nu tine cont de banii pe care-i merităm. Nu cred că demisia ministrului Muncii ar rezolva problema. El a promovat o lege care ne permite să putem semna sau ignora gărzile. N-aș fi mulțumit ca tocmai dumnealui să demisioneze”, a declarat Florin Chirculescu, vicepreședinte al Federației ”Solidaritatea Sanitară”.