Tanczos Barna a anunțat că va impune prin ordin ca împușcarea animalelor din categoria speciilor protejate, precum ursul sau lupul, să fie făcută doar de către personalul asociațiilor de vânătoare. De asemenea, valabilitatea derogărilor date de minister va fi scurtată de la 60 de zile, cum era până acum, la 15 zile. Astfel, dacă în acest interval ursul pentru care s-a dat derogare nu a fost capturat, e nevoie de depunerea unui nou dosar.
"Doar persoanlul tehnic și conducerea asociației locale de vânătoare pot pune în aplicare acel ordin de extragere, pentru a evita orice confuzie, am modificat conținutul ordinelor de derogare, astfel încât orice intervenție să fie promptă, în cel mult 15 zile și să fie pusă în practică strict de personalul asociației care a făcut solicitarea", a declarat ministrul Mediului, la Realitatea Plus.
Pe de altă parte, Tanczos Barna a recunoscut că este greu de estimat câți urși au fost eliminați profitându-se de ambiguitatea reglementărilor privind "extragerea", pentru că documentele se află la asociațiilor județene, nu au fost verificate și nici centralizate la ministerul Mediului. Oficialul a dat însă asigurări că prin modificările aduse este foarte clar că vânătorii, români sau străini, NU MAI POT participa la astfel de acțiuni.
"Derogăriule se vor referi strict la exemplarele care creează probleme, care atacă oameni, atacă animale și gospodării, iar extragerea se va face de către asociația în perimetrul căreia se află", a mai afirmat ministrul. Acesta a precizat că modificările se referă STRICT la populația de urși.