Hrănirea urșilor pe Transfăgărășan va fi interzisă. Autoritățile vor instala camere de supraveghere și monitorizare video pe celebrul drum pentru a-i identifica pe cei care se aventurează să interacționeze cu animalele impredictibile.
În zona Transfăgărășanului, urșii au devenit de-a lungul anilor o atracție turistică periculoasă, dar mulți nu conștientizează acest aspect. Nu numai că se opresc din drum să le ofere mâncare, dar încearcă să facă poze cu ei, apropiindu-se prea mult. Pentru a opri acest fenomen îngrijorător, Ministerul Mediului intenționează să modifice legea pentru a permite autorităților locale să impună amenzi pe baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere.
"Ne propunem să instalăm și niște echipamente de monitorizare video. Am convenit ca împreună să montăm niște panouri care să avertizeze turiștii participanți la trafic că hrănirea urșilor este interzisă prin lege. Am decis ca toți puii de urs până în șapte luni, care au o șansă să fie reabilitați, să fie mutați într-un centru de reabilitare care există deja în județul Harghita", a declarat Mircea Fechet, ministrul Mediului, la un post tv.
Cei care vor fi prinși hrănind urșii vor primi amenzi de până la 5000 de lei.