Excedentul bugetar de 1,28% din PIB înregistrat în primele 10 luni ale anului nu ar trebui să reprezinte motiv de bucurie, consideră ministrul Finanțelor Anca Paliu Dragu.
Ministrul a precizat că pe partea de investiții, execuția a fost "undeva pe la jumătate" față de program, însă speră să mai fie efectuate plăți pentru lucrări finalizate până la sfârșitul anului.
Dragu a mai spus că achizițiile publice trebuie să devină un instrument de creștere economică, iar o reforma în acest domeniu reprezintă o prioritate pentru Ministerul Finanțelor și pentru actualul Guvern.
Reforma din achizițiile publice, cartoful fierbinte preluat de noul ministru de Finanțe
Reforma sistemului de achiziții publice implică nu mai puțin de 18 instituții, de la Agenția Națională pentru Achiziții Publice până la Curtea de Conturi, dar această reformă este absolut necesară pentru că abaterea de la termenele asumate poate conduce la suspendarea plăților pe toate programele cu finanțare europeană, susține ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.
"Valoarea totală a achizițiilor contractate până la finalul trimestrului al treilea din anul curent a fost de aproximativ 25 milioane de lei iar cele mai multe autorități contractante sunt în domeniul autorităților locale, sănătate și apoi servicii publice. De aceea, consider că este necesar un efort comun din partea mai multor instituții pentru realizarea unei reforme profunde în acest domeniu. În acest moment am făcut un inventar și pot să vă spun că există 18 instituții responsabile pentru ca sistemul să se reformeze, de la Agenția Națională pentru Achiziții Publice până la Curtea de Conturi", a declarat joi ministrul Finanțelor în cadrul unei conferințe pe teme de achiziții publice.
Potrivit noului ministru, reforma sistemului național al achizițiilor publice reprezintă o prioritate pentru Ministerului Finanțelor Publice și pentru actualul Guvern.
"Spunem că achizițiile publice trebuie să devină un instrument pentru accelerarea investițiilor și a creșterii economice. De aceea este extrem de importantă respectarea termenelor asumate prin planul de acțiuni aferent strategiei naționale de reformă în domeniul achizițiilor publice. Abaterea de la acestea poate conduce la suspendare plăților pe toate programele cu finanțare europeană", a mai spus Anca Dragu.
Ministrul a subliniat că este foarte important ca achizițiile să nu mai reprezinte un moment de blocaj în economie și în cheltuirea fondurilor publice, ci o modalitate transparentă de atribuire a contractelor în condițiile asigurării concurenței reale.
"În acest moment, un sfert din proceduri au o durată medie de sub 53 de zile, în timp ce jumătate înregistrează o durată medie de până la 72 de zile", a mai spus ministrul Finanțelor.