Ministrul Energiei: „Din fericire, nu sunt probleme speciale în rețeaua de energie din cauza ploilor torențiale și a vântului puternic

Sistemul de transport al energiei a rezistat intemperiilor. Foto/Profimedia
Sistemul energetic național a rezistat ploilor torențiale și vijeliilor, spune ministrul Sebastian Burudja. Acesta dă asigurări că, din fericire, nu sunt probleme speciale în reţeaua de transport şi distribuţie a energiei electrice. Oficialul a declarat că au avut loc intervenții în Galaţi şi Constanţa.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat, duminică seară, că nu sunt probleme speciale în reţeaua de transport şi distribuţie a energiei electrice, dar există câteva intervenţii în judeţele Galaţi şi Constanţa. ”Facem tot ceea este posibil pentru a reduce la minim timpii de intervenţie şi remediere a oricăror avarii”, a transmis ministrul.
”Tocmai s-a încheiat o nouă şedinţă a Comandamentului energetic. Toată lumea este la datorie, indiferent de oră. Din fericire, nu sunt probleme speciale în reţeaua de transport şi distribuţie a energiei electrice, în acest moment. Electrica DEER a raportat un incident punctual în zona Cişmele, Jud. Galaţi, unde un copac a căzut peste reţeaua de medie tensiune, între doi stâlpi, rupând conductorii. Cu toate acestea, nu sunt abonaţi casnici nealimentaţi în zona afectată”, a transmis, duminică seară, Sebastian Burduja.
Ministrul Energiei a adăugat că ”paza bună trece primejdia rea”.
”Primejdia nu a trecut. Suntem extrem de atenţi în următoarele ore la situaţia de la Galaţi, dar şi în zona Constanţa. Facem tot ceea este posibil pentru a reduce la minim timpii de intervenţie şi remediere a oricăror avarii. Mulţumesc tuturor echipelor care sunt permanent în alertă şi în teren”, a mai transmis ministrul.
Până la ora 20.00, potrivit IGSU, s-au raportat probleme din cauza vremii în 16 judeţe.
Citește și:
- 23:47 - Mitică Dragomir, dezvăluiri-șoc: Dîncu s-a întâlnit cu Ponta la un restaurant din Capitală. Au vrut să-i execute pe Olguța și Manda
- 23:34 - Jaqueline Cristian, eliminată de Sabalenka la Madrid Open. Sorana Cîrstea joacă duminică cu Coco Gauff
- 23:26 - Tânăr prins cu 173 km/h în localitate. Depășise limita legală de peste trei ori
- 23:13 - Netanyahu a ordonat un atac puternic al armatei israeliene împotriva Hezbollah în Liban, după ce gruparea a încălcat armistițiul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














