"Pentru centralele existente nu se poate face nimic și este normal, nu poți interzice cuiva să folosească o centrală termică pe care o are deja în funcțiune, dar (ministrul Mediului - N.R.) a propus ca pentru construcțiile noi să se folosească cea mai modernă tehnologie și e oarecum firesc, de exemplu, ca într-o scară de bloc, în loc să-și pună fiecare centrală de apartament, se instalează o centrală pentru întreaga scară, vorbim de o centrală de condominium, care sunt mult mai eficiente și mult mai puțin poluante," a afirmat Virgil Popescu, la Realitatea Plus.
Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a declarat miercuri că soluția centralelor termice pentru fiecare apartament nu este una bună și trebuie luată în serios ideea implementării unor noi tehnologii, mai puțin poluante, care să se aplice mai ales pentru blocurile noi.