"Unele probleme s-au rezolvat, mai sunt încă alte multe probleme de rezolvat, îndeosebi la nivelul infrastructurii şcolare, dar sunt probleme şi la nivelul manualelor şi a revizuirii programelor şcolare. Este un proces ce trebuie aplicat cu multă coerenţă şi multă consecvenţă. Sistemul educaţiei nu este un sistem ce poate fi oprit şi schimbările trebuie să fie realizate din mers şi să vină în întâmpinarea aşteptărilor societăţii. Toţi elevii au manuale, în legătură cu clasa a III-a, avem manuale digitate care nu au fost contestate la licitaţie. Urmează etapa de tipărire, dar toţi elevii de a III-a au la dispoziţie manualele clasice, până la tipărirea celor noi", a spus ministrul Sorin Cîmpeanu, prezent la Liceul "Dante Alighieri" din Capitală, cu ocazia deschiderii cursurilor noului an şcolar.
Întrebat câţi profesori ar mai fi necesari în şcoli în acest moment, ministrul a spus că 82 la sută dintre cei de la catedră sunt titulari.
"Avem 221.000 de profesori, adică 82 la sută posturi ocupate de titulari, din numărul total de posturi, cu 2 la sută mai mult decât anul trecut. Avem peste 16 la sută profesori suplinitori, cadre didactice asociate şi personal penisonar şi avem, din păcate, 1,6 la sută din posturi acoperite cu personal necalificat sau necalificare necorespunzătoare postului. Poate părea mic un procent de 1,6, dar asta înseamnă peste 3.000 de cadre didactice fără calificare în sistemul educaţiei", a explicat ministrul, conform Mediafax.
Klaus Iohannis a atacat dur starea sistemului de învăţământ din România, catalogând drept "o ruşine naţională" starea şcolilor.
Şeful statului a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Cotroceni, că la începutul acestui an nu au autorizaţii 4.000 din cele aproximativ 20.000 de unităţi de învăţământ din România.
"Acest lucru înseamnă că una din cinci clădiri în care funcţionează şcoli nu are autorizaţie. Este o ruşine naţională", a declarat Iohannis.
"Lansez Guvernului o provocare. Cred că este posibil să avem un plan pe trei ani care să ducă la rezolvarea acestei chestiuni. Cred că e posibil ca până în toamna lui 2018 să avem o Românie modernă şi în şcoli", a mai spus preşedintele.
Potrivit lui Cîmpeanu, din totalul de 19.000 de şcoli, 7.000 au personalitate juridică, restul fiind structuri arondate. Cele 19.000 de şcoli au în patrimoniu 24.600 de clădiri, dintre care 20.650 sunt cele în care se desfăşoară direct actul educaţional. Dintre acest clădiri, 16.600 au autorizaţie de funcţionare, restul de 3.400 nu au autorizaţie sanitară, alte 675 de clădiri fiind în curs de obţinere a acestei autorizaţii.
"Lipsa autorizaţiei de funcţionare nu înseamnă întotdeauna lipsă de condiţii igienice sau lipsă de condiţii conforme, înseamnă neîndeplinirea unor parametri, cum ar fi volum de aer insuficient, în şcoli vechi, care au plafonul foarte jos sau în alte clădiri istorice, care au trotuarul prea apropiat. Sunt foarte multe astfel de situaţii, dar pot spune că cele mai multe se referă la lipsa apei potabile şi canalizare, care ţin de autorităţile locale. Ştiţi că şcolile sunt în subordinea consiliilor locale. Din păcate, până nu se rezolvă la nivel local, zonal, problema alimentării cu apă şi a canalizării, această problemă va mai trena", a adăugat ministrul Educaţiei.
Sorin Cîmpeanu a precizat că, faţă de anul trecut, există un plus de unu la sută clădiri care au obţinut autorizaţie de funcţionare. "Este insuficient, ştiu, recunosc acest lucru, dar este totuşi un plus", a mai spus ministrul Educaţiei.
Sorin Cîmpeanu a spus că are şi mai mari emoţii la început de an şcolar, pentru că acum are calitatea de ministru al Educaţiei.
"Este o mare bucurie şi este şi o emoţie în acelaşi timp pe care o am de fiecare dată când începe un nou an şcolar. De altfel, şi pentru mine este o premieră, este primul an şcolar la a cărui deschidere particip în această calitate de ministru al Educaţiei. Îmi vine în minte celebra vorbă de acum un an, când prima dată Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat unei adolescente, unei eleve care spunea că «se poate schimba lumea cu un stilou, o carte şi un profesor». În sistemul educaţiei, chiar dacă populaţia şcolară este în scădere, avem peste trei milioane de elevi, avem 3.050.000 de elevi. Avem 220.000 de profesori, avem alte zeci de mii de cadre didactice auxiliare şi personal nedidactic. Este sistemul cu cea mai mare răspândire în societatea românească, iar această emoţionantă zi de început an şcolar este ziua în care toată societatea se uită atent la ceea ce se întâmplă în educaţie. Sigur, s-au realizat multe lucruri, au rămas încă şi mai multe de făcut. Vreau să vă asigur că vă cunosc aşteptările. La cele mai multe aşteptări subscriu şi vă promit că vom face o coerenţă şi consecvenţă cu tot ce ne stă în putere pentru a veni în întâmpinarea aşteptărilor dumneavoastră", a mai declarat ministrul, la Liceul "Dante Alighieri".
Ministrul Educaţiei le-a spus elevilor că au noroc că învaţă în această şcoală în care a fost introdus catalogul electronic, care le permite lor şi părinţilor să cunoască în timp real rezultatele, "şi mai bune, şi mai puţin bune".
Ministrul a vorbit şi de structura noului an şcolar, care va avea o vacanţă de iarnă prelungită de la două la trei săptămâni.
"Ştiu că mulţi dintre voi discutaţi despre structura anului şcolar, a fost o solicitare venită de la elevi aceea de a începe anul şcolar viitor mai devreme, la data de 5 septembrie. Am văzut că 61 la sută dintre părinţi nu au agreat acest lucru, am văzut, de asemenea, că şi în rândul elevilor a fost un lucru mult discutat, şi atunci am decis ca la anul şcolar 2016-2017 să înceapă tot în săptămâna, în data de 15 septembrie în mod tradiţional. Apoi, legat de vacanţa de iarnă, cred că orice cadru didactic ştie cât de uşor sau cât de greu este să vii la şcoală începând cu 4 ianuarie, să faci cursuri pe 5, 6 şi mai ales pe 7 ianuarie. Nu fac vorbire despre faptul că nu toate şcolile din România au şansa pe care o aveţi dumneavoastră. Să ştiţi că în România sunt foarte multe şcoli, din păcate, la care elevii ajung cu dificultate, mai ales în sezorul rece. Nu fac vorbire nici despre fapt că sunt cheltuieli cu utilităţile, cele mai ridicate în acea perioadă de iarnă, îndeosebi cu încălzirea, dar repet, pentru calitatea procesului educaţional am decis, şi mi-am asumat acest lucru, este mai bine ca vacanţa de iarnă să se sfârşească pe 10 ianuarie şi să putem începe cursurile pe 11 ianuarie. Mă bucur sincer că sunt în asentimentul dumneavoastră, al vostru, după multe critici. Vreau să reafirm încă o dată, în încheiere, ideea că dorim să venim în întâmpinarea tuturor aşteptărilor societăţii, dar atunci când propunerile sunt antagonice, cred că este de datoria noastră să prioritizăm şi să punem pe primul loc interesul elevului şi punctul de vedere al profesorilor. Acesta este lucru cel mai important de care nu mă voi dezice. Vă mulţumesc încă o dată şi vă doresc un an şcolar plin de succese!", a mai spus ministrul Educaţiei.