Ministrul Educaţiei a declarat, marţi, la Galaţi, în deschiderea Forumului Organizaţiilor Studenţeşti din România, că îşi doreşte o schimbare structurală şi nu de imagine în ceea ce priveşte educaţia superioară şi cercetarea.
”Vrem să vă asigurăm că ceea ce dorim este o schimbare structurală şi nu doar lovitură de imagine, aşa cum uneori suntem acuzaţi, cred eu, în mod ilegitim. Întregul proces este fără doar şi poate despre credibilitate şi despre recredibilizare a cercetării româneşti şi a educaţiei pe care o furnizează universităţile din România”, a afirmat Mircea Dumitru, potrivit news.ro.
El a mai spus că universităţile trebuie să acţioneze pentru că tinerii doctorazi să nu mai fie întâmpinaţi cu un ”surâs plin de subînţelesuri”.
”Când am acceptat, acum o lună, să preiau acest mandat, care inevitabil va fi foarte scurt şi cred că e bine să fie foarte scurt, pentru a fi cât mai incisiv şi cât mai penetrant, am avut printre altele în vedere şi situaţia uneori jenantă în care ştiu că se află tinere şi tineri care studiază pentru doctorat şi care de multe ori, când sunt întâmpinaţi cu un surâs plin de subînţelesuri <>, au un moment de crispare. Ei bine nu trebuie să ne fie ruşine că suntem studenţi doctoranzi în România şi de aceea universităţile trebuie sa ridice glasul puternic şi să facă tot ceea ce trebuie pentru ca situaţiile care s-au creat în ultimii 20-25-30 de ani să nu se poată repeta”, a mai spus ministrul.
Mircea Dumitru a adăugat că va face eforturi pentru îndeplinirea unor obiective ”care pot fi măsurate şi evaluate”.
”Eforturile mele şi ale echipei de minister se vor îndrepta către câteva obiective care pot fi măsurate şi care pot fi evaluate. Aşa cum deja s-a evocat aici de către Excelenţa Sa, domnul preşedinte Iohannis, să avem în vedere evaluarea internaţională a şcolilor doctorale, ca mecanism de recredibilizare a cercetării academice româneşti, apoi avem în vedere clasificarea universităţilor menite să ducă la cresterea calităţii educaţiei”, a spus ministrul.
Dumitru le-a mai spus studenţilor că ştie şi luările de poziţiei ale Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), privind accesul în învăţământ şi politicile pentru studenţi, dar dincolo de acest subiect a afirmat că preocuparea sa se îndreptă şi spre măsuri pentru ”asigurarea tranziţiei de la învăţământul preuniversitar către învăţământul superior”.
ANOSR derulează în perioada 8-16 august 2016, la Galaţi, cea de-a XI-a ediţie a Forumului Organizaţiilor Studenţeşti din România (FOSR), cel mai important eveniment anual studenţesc din România, care reuneşte peste 350 de studenţi din 17 centre universitare din ţară.
Pe perioada evenimentului, liderii studenţilor din întreaga ţară vor dezbate cele mai importante probleme şi interese ale studenţilor, stabilind priorităţile federaţiei pentru următorul an.