"Putem spune că s-a evitat ce era mai rău", a apreciat Jambon într-un interviu acordat postului public de radio RTBF.
Ministrul a mai precizat că autorul presupus al 'atacului terorist' a fost identificat, însă nu a dezvăluit numele acestuia.
"Identitatea teroristului este cunoscută. L-am putut identifica", a declarat Jambon.
Premierul belgian Charles Michel a convocat pentru miercuri la ora locală 09:00 (07:00 GMT) o reuniune a Consiliului de Securitate Naţională.
O explozie de proporţii reduse a avut loc marţi seara în gara centrală din Bruxelles, iar militarii care patrulau în zonă au neutralizat un suspect imediat după aceea. Nicio persoană nu a fost rănită. Procuratura federală a Belgiei a anunţat în cursul nopţii că incidentul este anchetat ca atac terorist.
Sursa: agerpres.ro