"S-a făcut amendamentul în Parlament. Cred că în următoarele zile va merge la Parlament și va merge la promulgare, la președinte", a declarat Teodorovici.
Întrebat dacă comercianții vor trebui să înregistreze bacșișul și după data de 1 iunie, ministrul Finanțelor a spus că "acest lucru se va întâmpla până când actul normativ respectiv va fi modificat".
"Eu am spus că se vor face amendamentele în Parlament până la data respectivă (1 iunie — n.r.), au fost făcute imediat după ce am avut discuțiile cu mediul privat. Au fost adoptate de Comisia de Buget", a mai spus Teodorovici.
Ministrul Finanțelor a anunțat în 15 mai că autoritățile renunță la impozitarea bacșișului, însă numai după ce ordonanța care reglementează acest aspect va fi modificată în Parlament.
Ordonanța de Urgență 8/2015 care definește bacșișul și stabilește evidențierea acestui tip de venit pe bonul fiscal a fost publicată, în 28 aprilie, în Monitorul Oficial.
Bacșișul urma să fie trecut pe bon separat și impozitat cu 16%.