Papa Francisc transmite adesea mesaje în limba română, cu ocazia tradiționalelor mesaje Urbi et Orbi de Paști și de Crăciun, dar și cu alte ocazii. La câteva zile după tragedia de la Colectiv, suveranul pontif a transmis președintelui României un mesaj în care își exprima ”profunda durere” pentru tragedia în care și-au pierdut viețile atât de mulți tineri, ”asigurând că e cu sufletul aproape de întregul popor”.
În cadrul întâlnirii dintre Papa Francisc și ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, au fost amintite relațiile foarte bune dintre Sfântul Scaun și România. Oficialul român a subliniat rolul important pe care Sfântul Scaun îl are în promovarea dialogului dintre Biserici.
Dan Stoenescu, se află în perioada 2 - 6 martie 2016 în vizită oficială în Italia. Va avea întâlniri cu reprezentanți ai autorităților centrale și locale italiene, precum și cu membrii comunității românești. Duminică, 6 martie, ministrul Dan Steonescu va participa la Festivalul Mărțișorului, devenit o tradiție pentru românii din Italia. Festivalul este organizat de Asociația Românilor din Italia și va fi prezentat de către realizatoarea Realitatea TV, Lavinia Șandru.