UPDATE 13.50 Pe site-ul Guvernului a fost postat un comunicat de presă în care premierul anunţă că l-a revocat din funcţia de ministru al Culturii pe Vlad Alexandrescu, Corina Şuteu fiind propunerea transmisă preşedintelui Iohannis pentru acest portofoliu:
“Așa cum am anunțat săptămâna trecută, am decis astăzi revocarea domnului Vlad Alexandrescu din funcția de ministru al Culturii. De asemenea, am trimis astăzi domnului președinte Klaus Iohannis propunerea pentru numirea în functia de ministru al Culturii a doamnei Corina Șuteu, în dorința de a continua procesul de reformă”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
UPDATE 11:15 Într-un interviu acordat pentru Realitatea TV, Vlad Alexandrescu a precizat că azi este ultima sa zi de mandat la Ministerul Culturii, exprimându-şi în acelaşi timp speranţa că viitorul ministru îi va continua proiectele începute. De asemenea, Alexandrescu a ţinut să facă o serie de precizări cu privire la scrisoarea pe care el a adresat-o membrilor Grupului pentru Dialog Social (GDS), subliniind că documentul era unul privat.
"Azi e ultima mea zi la Ministerul Culturii. Premierul a anunţat că mă revoca şi va face propunerea unui nou ministru. Aş vrea să fac câteva clarificări în legătură cu textul care a circulat sâmbătă. Era un text nu era destinat publicităţii, era un mail pe care l-am scris colegilor din Grupul pentru Dialog Social, asociaţie din care fac parte, dar din care sunt autosuspendat pe durata manadatului. Această asociaţie a redactat un comunicat de sprijin în favoarea mea şi cum este alcătuită din personalităţi ale vieţii intelectuale româneşti, ale societăţii civile, s-a iscat un dialog între membrii asociaţiei cu privire la rămânerea mea în continuare sau nu la Ministerul Culturii. Lor le-am scris acest email care a plecat de pe calculatorul meu către ac adrese, era un email privat, nu era dest publicităţii şi în general, în România, corespondenţa privată e controlată de Legea drepturilor de autor. Acest email a ajuns la presă fără voia şi fără ştirea mea", a explicat Vlad Alexandrescu.
"În ceea ce priveşte rămânerea mea la Ministerul Culturii, e clar că azi e ultima mea zi de mandat. Îmi doresc ca reforma să continue, sper ca primul ministru să ia decizia cea mai înţeleaptă în ceea ce priveşte un succesor al meu la minister. Nu am mers azi la Palatul Victoria pentru că premierul a declarat că mă revocă. Deci, cred că orice demisie în momentul de faţă e superfluă, decizia premierului e suverană şi eu o respect. Cred că tot ceea ce am făcut la Ministerul Culturii îndreptăţeşte ideeea că a început o primăvară culturală românească, o dezmorţire a instituţiilor de cultură, un nou spirit şi îmi doresc ca acest spirit să fie continuat de succesorul meu, dar primul ministru va trebui să fie cel care desemnează acest succesor. E prerogativa premierului, el trebuie să ducă în continuare această reformă la care s-a angajat pentru întregul guvern", a adăugat el.
Ministrul Culturii, acuzaţii grave: "Am fost sunat de un coleg din Guvern, cu intimidare directă"
Întrebat dacă va accepta să colaboreze cu noul ministrul al Culturii, Vlad Alexandrescu a afirmat că "nu crede că poate fi în situaţia de a colabora în vreun fel". De asemenea, în ceea ce priveşte scandalul de la Opera Naţională din Bucureşti (ONB), el precizat că nu se va mai implica în soluţionarea situaţiei.
"Asta e problema care va rămâne succesorului meu. Eu aveam nişte soluţii acolo (la ONB, n. red), dar în momentul în care prim-ministrul îmi retrage încrederea, sigur că ea trebuie să meargă către un alt ministru. Nu cred că pot fi în situaţia de a colabora în vreun fel cu viitorul ministru, el trebuie să-şi asume direcţia Ministerului Culturii în continuare. Sigur că sunt proiecte pe care mi-aş dori să le văd continuate, pentru că sunt proiecte care au fost foarte dragi, cum ar fi subscripţia naţională pentru Cuminţenia Pământului; aş dori să meargă mai departe şi sala de concerte pe care am promis-o publicului meloman, aş dori să meargă în continuare concursurile predictibile pentru posturile de manageri în instituţiile de cultură, dar acest lucru va depinde exclusiv de viitorul ministru al Culturii", a mai declarat Vlad Alexandrescu pentru Realitatea TV.
Referitor la scrisoarea pe care mai multe uniuni profesionale din industria de film (U.A.R.F. - Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, U.P.F.A.R – ARGOA Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România, USF Uniunea Scenariştilor de Film din România şi SOPFIA - Societatea Producătorilor de Film si Audiovizual din România) i-au trasmis-o în urmă cu mai multe săptămâni, denunţând presupuse abuzuri ale unor persoane din Minister, Vlad Alexandrescu a făcut, de asemenea, o serie de precizări.
"Este o scrisoare mai veche, redactată acum 2-3 săptămâni, o scrisoare a unor persoane care activează în cinematografie, dar nu a celor nume care au reprezentat cinematografia la nivel internaţional. Cred că o reformă a legilor cinematografiei şi a funcţionării Consiliului Naţional al Cinematografiei e necesară, cred că această reformă e aşteptată de foarte mulţi artişi, de multă vreme; ea nu se poate face astfel încât toată lumea să fie mulţumită, va trebui, evident, să regândească principiile de funcţionare a cinematografiei, principiile de finanţare. În Ministerul Culturii se lucrează la această reformă, sunt grupuri de reflecţie, care angajează totalitatea breslei, sunt consultări în momentul de faţă şi un prim text ar trebui să apară în câteva săptămâni. El nu va fi promovat fără o consultare publică foarte largă, fără un acord al breslei. Deci, lumea poate să stea liniştită, nu e vorba de nicio reformă peste noapte, e vorba de o înnoire a legislaţiei", a conchis Alexandrescu.
Cioloş îl revocă pe Vlad Alexandrescu şi numeşte azi un nou ministru al Culturii
Premierul Dacian Cioloş a anunţat încă de sâmbătă că în cursul zilei de marți, 3 mai, va trimite președintelui Klaus Iohannis revocarea din funcție a lui Vlad Alexandrescu, precum și nominalizarea noului ministru al Culturii. Favorită este secretarul de stat Corina Şuteu, fostul director al Institutului Cultural Român din New York.
"Legat de ultimele discuții în jurul demisiei ministrului Culturii: e păcat că domnul Alexandrescu a ales să termine în acest fel. E alegerea dumnealui. Iar dacă domnul Alexandrescu are ceva de spus, să o facă. Mă întreb de ce nu a făcut-o până acum și de ce nu mi-a comunicat mie sau în guvern situațiile cu care susține că s-a confruntat. Viața merge înainte. Reformele vor continua și în cultură și în alte domenii. Doresc tuturor să găsească înțelepciunea de a respecta Sărbătorile de Paști. Marți voi trimite domnului președinte revocarea din funcție a dlui Alexandrescu și nominalizarea noului ministru. Căruia îi voi cere să continue reformele. În mod transparent și onest. Dar nimeni nu are proprietatea absolută a reformelor. Nici măcar eu. Fiecare însă cred că trebuie să facem ceea ce ne dictează conștiința. Lumina Sărbătorilor de Paști să ne lumineze ființa. Și să așteptăm de la ceilalți să fie mai buni, prin efortul nostru al fiecăruia de a ne ameliora. Cu Dumnezeu spre noi înșine!", a scris premierul, sâmbătă seara, pe pagina sa de Facebook.
Tot sâmbătă, în presă a apărut o scrisoare a ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu, adresată Grupului pentru Dialog Social (GDS), în care susținea că asupra lui au fost exercitate acțiuni directe de intimidare, chiar din partea unui coleg din Guvern, după ce a deranjat grupuri de interese foarte variate.
În scrisoarea publicată de Revista 22, Vlad Alexandrescu spune că, "în aceste zile, impresionat de susținerea acordată de către societatea civilă", se simte dator să explice ce crede "că se întâmplă în jurul Ministerului Culturii".
Protest la Guvern. Dacian Cioloş a ieşit în stradă să discute cu susţinătorii lui Vlad Alexandrescu
"Prin multe decizii și acțiuni ale mele am deranjat grupuri de interese foarte variate. Unele au fost foarte vizibile, cum ar fi interesele de la Roșia Montană sau de la Cathedral Plaza din București. Ele mi-au adus încercări directe de intimidare, am fost chemat în Parlament să dau socoteală, sunat de oameni politici. Când am oprit dărâmarea casei Nanu-Muscel din Piața Romană am fost sunat chiar de un coleg de Guvern, cu intimidare directă. Apoi, am fost convocat la ASE la o ședință de 'înfierare', condusă de fostul rector al ASE, actualmente președinte al Senatului ASE, același om care a interzis accesul la Biblioteca ASE pentru consultarea tezelor de doctorat susținute în acea Universitate. Faptul că, în mai multe ședințe de Guvern, m-am pronunțat în favoarea retragerii imediate a titlurilor de doctor în cazuri de plagiat notorii și că am reușit să împiedic adoptarea pachetului de acte normative propuse de ministrul Curaj, adoptare care ar fi însemnat amânarea cu aproape un an a retragerii oricărui titlu, mi-a adus o adversitate rece a acelor miniștri care erau implicați", susținea Vlad Alexandrescu în scrisoarea citată de Agerpres.
Ulterior, într-o postare pe pagina sa de Facebook, Vlad Alexandrescu a precizat că scrisoarea lui către membrii GDS, în care este membru autosuspendat pe durata mandatului, a ajuns în presă fără voia sa și subliniază că nu a dorit să condiționeze în vreun fel rămânerea în Guvern.