Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, le-a transmis că personalul medical trebuie să fie primul care să susțină prevenția.
„Personalul medical trebuie să fie primul care să susțină prevenția. 70% dintre medicii din România sunt vaccinați împotriva infecției SARS-CoV-2.
Nu cred că este suficient.
Eu cred că personalul medical este primul care trebuie să explice oamenilor ce înseamnă acest beneficiu pe care îl avem și ce înseamnă asta pentru siguranța lor”, a declarat ministrul interimar al Sănătăţii, luni, la deschiderea anului universitar al Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Carol Davila” din București.
Luni, șeful statului, alături de miniștrii Sănătății și Educației și de medicul Alexandru Rafila au participat la deschiderea noului an universitar 2021-2022.