După încheierea ceremonialului, acesta a făcut o declarație de presă privitoare la avioanele britanice trimise de la baza aeriană „Mihail Kogălniceanu” pentru interceptarea unui bombardier rus, în apropierea spațiului aerian NATO, deasupra Mării Negre.
„Nu este un lucru nou ce s-a întâmplat. Astfel de lucruri apar frecvent, tocmai de aceea există poliție aeriană care se face de pe ‘Mihai Kogălniceanu’. Acolo sunt colegii noștri britanici care operează cu cele patru taifunuri. Alături de ele sunt și forțele române care execută misiunile de poliție aeriană. Este, dacă vreți, o formă de manifestare a Federației Ruse cu care noi ne-am obișnuit, în ultimă instanță sunt provocări la care NATO răspunde așa cum se întâmplă de fiecare dată cu aceste misiuni de poliție aeriană. Nu discutăm doar despre spațiul românesc, discutăm de spațiul NATO și pentru asta suntem pregătiți să apărăm acest spațiu”, a declarat Fifor, la Sibiu.