„Din păcate, peste criza coronavirus în perioada aceasta s-a instalat o seceta puternică, extremă. Fermierii din Dobrogea au spus că nu au mai întâlnit o asemenea secetă. (...) Din păcate, în Moldova și Dobrogea (..) seceta pedologică puternică şi extremă a compromis culturile de toamnă acolo unde nu a fost posibili de a se iriga”, a afirmat ministrul Agriculturii, în deschiderea ședinței de guvern pentru rectificarea bugetară.
Situația este complicată și pentru că, în acest moment, s-au încheiat contracte de irigare pentru doar 200.000 de hectare, în condițiile în care se pot iriga peste un milion de hecatre.
Oroş a dat asigurări că fermierii afectați vor fi despăgubiți, după ce se va evalua situaţia.
„Acum ne interesează ca cei ce vor să intre în statistici să o poată face şi comisiile pentru situaţii de urgenţă să facă aceste constatări. (...) Banii vor ajunge la fermieri după recoltare când vom şti dimensiunea pagubelor şi vom identifica resursele”, a explicat Oros.